Siguranța Transporturilor

Servicii complete privind examinarea medicală și psihologică a personalului

Siguranța Transporturilor

NovaLife CLINICS Timișoara oferă servicii complete privind examinarea medicală și psihologică a personalului cu atribuții in Siguranța Transporturilor.

”Examinarea medicală a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor se efectuează în scopul verificării stării de sănătate, a depistării precoce a afecţiunilor medicale incompatibile cu funcţia pentru care se solicită examinarea, precum şi pentru prevenirea apariţiei acestor afecţiuni.

Examinarea psihologică a persoanelor cu atribuţii în siguranţa transporturilor se efectuează în scopul evaluării capacitaţilor cognitive, a celor motrice şi a celor integrative, precum şi al psihodiagnozei aptitudinal specifice de lucru prin simulatoare şi aparate de testare psihologică asistată de calculator, conform funcţiei pentru care se solicită examinarea.”